REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA POSTURILOR VACANTE DE INFORMATICIENI – EXTRAS DIN HOT. CSM. Nr. 92/2005

ART. 3

    (1) Data, locul, modul de desfăşurare a concursului, tematica, bibliografia şi lista posturilor vacante scoase la concurs se afişează la sediul instanţei sau al parchetului care organizează concursul şi se aduc la cunoştinţă publică printr-un comunicat de presă cu cel puţin 45 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.

    (2) În cazul concursului organizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Parchetul Naţional Anticorupţie, informaţiile prevăzute la alin. (1) se publică şi pe pagina de Internet a acestora, iar în cazul concursului organizat de curţile de apel ori de parchetele de pe lângă curţile de apel, informaţiile prevăzute la alin. (1) se publică şi pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei sau, după caz, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la sediul tribunalelor ori al parchetelor de pe lângă acestea, care au scos la concurs posturi vacante.

    ART. 4

    (1) Cererile de înscriere la concurs se depun cu cel puţin 15 zile înainte de data acestuia la sediul instanţei sau, după caz, al parchetului care organizează concursul.

    (2) În cazul concursurilor organizate de curţile de apel sau de parchetele de pe lângă acestea, cererile se pot depune şi la tribunalele ori, după caz, la parchetele de pe lângă acestea care au scos la concurs posturi vacante.

    (3) Cererile depuse potrivit alin. (2) se transmit de către conducerea tribunalului sau a parchetului de pe lângă tribunal la curtea de apel ori la parchetul de pe lângă curtea de apel care organizează concursul.

    (4) La cererea de înscriere se anexează următoarele acte: copii de pe certificatul de naştere, actul de identitate şi diploma de licenţă, certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal. În cazul prevăzut la art. 2 alin. (2), candidaţii anexează la cererea de înscriere şi acte doveditoare din care să rezulte că au urmat în timpul studiilor universitare sau postuniversitare cursuri de informatică.

    ART. 5

    (1) Verificarea dosarelor candidaţilor şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2 se efectuează de comisia de organizare şi supraveghere a concursului din cadrul instanţei sau al parchetului care organizează concursul.

    (2) Comisia de organizare şi supraveghere a concursului are următoarea componenţă:

    a) un magistrat;

    b) un reprezentant al compartimentului de resurse umane;

    c) un reprezentant al compartimentului informatic.

    (3) Componenţa nominală a comisiei de organizare şi supraveghere a concursului se stabileşte de preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului care organizează concursul.

    ART. 6

    (1) Subiectele şi baremul de corectare se elaborează de reprezentanţi ai Direcţiei de exploatare a tehnologiei informaţiei din Ministerul Justiţiei sau ai compartimentului informatic din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnaţi prin ordin al ministrului justiţiei ori al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru concursurile organizate de curţile de apel sau, după caz, de parchetele de pe lângă acestea.

    (2) În cazul concursului organizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de Parchetul Naţional Anticorupţie, subiectele şi baremul de corectare se elaborează de reprezentanţi ai compartimentului informatic din cadrul acestora sau de alţi specialişti în domeniul informatic, desemnaţi de preşedintele instanţei sau al parchetului.

    ART. 7

    (1) Examinarea candidaţilor se face prin susţinerea unei probe scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice în domeniul informatic şi a unei probe practice.

    (2) Proba practică se susţine, de regulă, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

    ART. 8

    (1) Intrarea candidaţilor în sălile de concurs, pentru proba scrisă, se face pe baza listelor întocmite pentru fiecare sală şi a actului de identitate.

    (2) Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă.

    (3) Înainte de a dicta subiectele, candidaţii înscriu numele şi prenumele pe colţul foii ce urmează să fie lipit, după care se aplică ştampila instanţei sau a parchetului.

    (4) Plicul cu subiectele de concurs este desfăcut de un candidat care semnează şi procesul-verbal încheiat în ziua susţinerii probei scrise.

    (5) Pe toată durata desfăşurării probei scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiei de organizare şi supraveghere a concursului.

    (6) În vederea elaborării lucrării scrise, candidaţii primesc coli de hârtie având ştampila instanţei sau a parchetului.

    (7) La expirarea timpului prevăzut pentru susţinerea probei scrise, candidaţii predau lucrarea, sub semnătură, comisiei de organizare şi supraveghere a concursului.

    (8) Pe toată durata desfăşurării probei scrise este interzisă părăsirea sălii de concurs de către candidaţi. În cazuri excepţionale, părăsirea temporară a sălii de concurs se face numai cu însoţitor.

    (9) Orice fraudă sau încercare de fraudă dovedită se sancţionează cu eliminarea din concurs. În aceste cazuri se întocmeşte un proces-verbal cu privire la constatările făcute şi la măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu menţiunea "fraudă".

    ART. 9

    (1) Corectarea lucrărilor scrise şi evaluarea probei practice se efectuează de o comisie de specialişti în domeniul informatic, desemnată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, preşedintele curţii de apel sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel care organizează concursul.

    (2) În cazul concursurilor organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, un membru al comisiei prevăzute la alin. (1) poate fi desemnat de conducerea Direcţiei de exploatare a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei sau, după caz, de conducerea compartimentului informatic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    ART. 10

    (1) Probele de concurs se notează de la 1 la 10.

    (2) Promovarea probelor se face ca urmare a obţinerii notei minime 5 pentru fiecare probă, iar promovarea concursului, ca urmare a obţinerii notei finale minime 7. Ponderea fiecărei probe de concurs în nota finală este de 50% .

    ART. 11

    (1) La finalizarea fiecărei probe se întocmeşte câte un proces-verbal.

    (2) La finalizarea concursului se întocmeşte un proces-verbal care să conţină modul de desfăşurare a concursului şi rezultatele obţinute de candidaţi, semnat de membrii comisiei de organizare şi supraveghere a concursului şi ai comisiei prevăzute la art. 9.

    ART. 12

    (1) Rezultatele concursului se afişează la sediul instanţei sau al parchetului care a organizat concursul.

    (2) În termen de 48 de ore de la data afişării rezultatelor, candidaţii nemulţumiţi pot formula contestaţie cu privire la nota obţinută la proba scrisă.

    (3) Contestaţiile se depun la sediul instanţei sau al parchetului care a organizat concursul şi se soluţionează de o comisie de contestaţii desemnată prin ordin al ministrului justiţiei sau al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru concursurile organizate de curţile de apel ori de parchetele de pe lângă curţile de apel, sau, după caz, prin ordin al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.

    (4) Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul instanţei sau al parchetului care a organizat concursul.

    ART. 13

    În cazul concursurilor organizate de curţile de apel şi de parchetele de pe lângă acestea, candidaţii declaraţi admişi optează, în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute pentru posturile scoase la concurs din circumscripţia curţii de apel sau a parchetului de pe lângă curtea de apel.

    ART. 14

    Candidaţii declaraţi admişi sunt numiţi, în condiţiile legii, pe baza notei finale obţinute, prin decizie a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, a preşedintelui curţii de apel sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel.

    ART. 15

    Lucrările scrise şi rezultatele concursului se anexează la dosarele personale ale candidaţilor declaraţi admişi.

    ART. 16

    Dosarele şi procesele-verbale, precum şi alte lucrări privind concursul se arhivează şi se păstrează potrivit nomenclatoarelor arhivistice.