Sub-activitatea 2.1.: Organizarea a 38 de acțiuni de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul managementului dosarului în procesul civil, respectiv au fost organizate 23 de seminare în domeniul managementului dosarului în procesul civil, în special din perspectiva citării și comunicării actelor de procedură (inclusiv cu aspecte ce au ținut de cooperarea judiciară internațională în materie civilă) și a utilizării aplicației ECRIS în materie civilă; 2 seminare de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul managementului dosarului în materia procedurilor speciale civile – ordinul de protecție; 6 seminare de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul executărilor civile; 2 seminare de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul asociațiilor și fundațiilor; 2 acțiuni de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul procedurii insolvenței persoanei juridice și au fost derulate 3 cursuri de eLearning, două în domeniul managementului dosarului în procesul civil, în special din perspectiva citării și comunicării actelor de procedură, și unul în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie civilă.
Sub-activitatea 2.2.: Organizarea a 31 de acțiuni de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul managementului dosarului în procesul penal, respectiv au fost organizate 20 de seminare de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor în domeniul managementului dosarului în procesul penal, în special din perspectiva citării și comunicării actelor de procedură (inclusiv cu aspecte ce au ținut de cooperarea judiciară internațională în materie penală) și a utilizării aplicației ECRIS în materie penală; 6 seminare de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, în domeniul executărilor penale, și au fost derulate 5 cursuri de eLearning, respectiv două cursuri în domeniul managementului dosarului în procesul penal, în special din perspectiva citării și comunicării actelor de procedură, două cursuri în domeniul executărilor penale și un curs în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală.
Sub-activitatea 2.3.: Organizarea a 12 acțiuni de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor în domeniul managementului dosarului penal în cadrul parchetelor, respectiv au fost organizate 10 seminare de formare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor în domeniul managementului dosarului penal în cadrul parchetelor, în special din perspectiva fluxului de dosare, a înregistrării electronice și a circuitului documentelor, și au fost derulate 2 cursuri de eLearning în domeniul managementului dosarului penal în cadrul parchetelor, în special din perspectiva fluxului de dosare, a înregistrării electronice și a circuitului documentelor.
Data actualizării: 15.02.2022