logo POCA

ÎN SERVICIUL JUSTIȚIEI

Departamentul relații internaționale

Prezentare proiect ERA civil: Better applying European cross-border procedures: legal and language training for court staff in Europe (Grant Agreement no. 806998)

Școala Națională de Grefieri are calitatea organizație de sprijin în cadrul proiectului internațional – ”O mai bună aplicare a procedurilor europene transfrontaliere: formare juridică și lingvistică pentru personalul instanțelor din Europa – Formarea personalului instanțelor” (Acord de finanțare nr.806998), co-finanțat prin Programul Justiție al Comisiei Europene, ca parte a unui consorțiu de instituții de formare judiciară din 19 state membre ale Uniunii Europene, coordonat de către Academia de Drept European (ERA) și Rețeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN).

Proiectul urmărește realizarea următoarelor obiective:

  • Crearea unui ”pachet de formare” standardizat, constând în studii de caz cu caracter practic și un manual de terminologie juridică în limba engleză, pentru a fi folosite în cadrul unor seminare interactive pentru grefieri în materia litigiilor civile transfrontaliere.
  • Organizarea unei serii de 20 de seminare juridice și 13 seminare de formare lingvistică în diferite state europene, la care vor participa aproximativ 930 de grefieri.
  • Dezvoltarea abilităților juridice și lingvistice pentru personalul instanțelor în vederea facilitării comunicării și cooperării la nivel transfrontalier
  • Punerea la dispoziția formatorilor de grefieri din cele 19 State Membre UE a unei platforme pentru schimbul de bune practici, împărtășirea de informații și aptitudini.
  • Asigurarea folosirii pe scară largă în viitor a materialelor de formare, prin distribuirea acestora către toate instituțiile interesate în limba lor națională.

La acțiunile de formare din cadrul proiectului vor participa și aproximativ 80 de grefieri români.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, calendarul acțiunilor de formare și materialele dezvoltate sub egida acestuia, accesați site-ul oficial al proiectului:

https://court-staff.legaltraining.eu/

Sari la conținut